Domeniu fundamental Științe Economice
Domeniu de licență Administrarea Afacerilor
Program de studiu de licență Administrarea Afacerilor
Forma de învățământ IF - învățământ cu frecvență
Durata studiilor 3 ani
Credite ECTS 180 de credite
Cifra de școlarizare 50 de locuri

 

Misiunea programului Administrarea Afacerilor este de a forma viitori specialiști care să își desfășoare activitatea profesională în domenii legate de viața economică și socială.

Administrarea Afacerilor are ca obiective principale:

  • formarea studenților astfel încât aceștia să înțeleagă mecanismele de concurență a mediului de afaceri național și european
  • dezvoltarea unor competențe legate de contabilitate și finanțele firmei
  • dezvoltarea unei gândiri strategice și a unor bune abilități de management, esențiale pentru toate etapele de activitate ale unei companii (vânzări, gestionarea resurselor umane etc.)
  • capacitatea de a folosi resursele tehnologice moderne, precum și aplicații informatice în administrarea afacerilor.

Studenții vor avea oportunitatea pe parcursul celor trei ani de studii să participe la stagii de documentare sau schimburi de experienţă cu studenții din facultăţi şi secţii similare din ţară şi străinătate.

Universitatea Lumina încurajează și sprijină studenții să participe la activități de cercetare științifică și să valorifice rezultatele cercetării în cadrul unor publicații de specialitate, din țară și din străinătate. În cadrul facultăţii, cercetarea se realizează în colective de cercetare sau individual, în cadrul unor proiecte naţionale sau internaţionale.

 

Competenţe

Studenții care urmează programul Administrarea Afacerilor vor dezvolta competenţe profesionale și personale esențiale, precum:

  • abilitatea de a gândi strategic și de a face planificări;
  • capacitatea de a elabora un plan de afaceri, un studiu de piață sau o analiză economică;
  • înţelegerea, elaborarea şi executarea bugetelor de afaceri;
  • capacități de analiză, evaluare și predicție a factorilor care influențează comportamentul consumatorului;
  • capacitatea de a înțelege dinamica și mecanismele pieței;
  • cunoștințe fundamentale legate de legislație în afaceri.

 

Perspective de carieră

Absolvenţii acestui program de studii, pe lângă oportunităţile de a deveni antreprenori, vor putea urma o carieră în:

  • Contabilitate
  • Finanţe - bănci
  • Marketing
  • Relaţii publice
  • Consultanţă în afaceri
  • Resurse umane

Vrei să fii antreprenor?

Îti asigurăm cea mai bună ofertă educațională universitară care să-ți dezvolte competențele profesionale și care să-ți formeze abilitățile de antreprenor.

 

Vei studia într-un mod foarte aplicativ discipline specifice, precum management, marketing, negocieri, drept comercial, finanțe etc., care converg într-un tot unitar pentru a-ți facilita accederea cu succes în lumea afacerilor.

 

Mai mult, prin intermediul Cercului de Antreprenoriat, vom sprijini financiar și informațional studenții cu cele mai bune idei de afaceri.

 

Vrei să lucrezi în companii renumite?

Ne implicăm activ în dezvoltarea ta profesională, prin asigurarea unor cadre didactice competente, prin invitarea la cursuri a unor specialiști din mediul de afaceri, precum și prin oferirea unor stagii de practică în cadrul unor companii de succes.

 

De asemenea, îți facilităm accesul la o serie de programe de intership în companii de prestigiu prezente pe piața din România sau în străinătate.

 

"ÎMPREUNĂ GÂNDIM VIITORUL"